Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Record de infectări în doar 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până pe 8 iulie, la ora 13,00, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienţi vindecaţi şi 1.485 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 07.07.2020 (10,00) – 08.07.2020 (10,00) au fost înregistrate 18 decese (6 bărbaţi şi 12 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Bucureşti, Prahova, Sălaj, Suceava şi Vâlcea.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, şase decese la categoria de vârstă 60-69 ani, trei decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi şapte decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire. În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi 237 de pacienţi.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 796.484 de teste. 
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 912 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 111.550 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.