Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Împotriva betoanelor în Delta Dunării

Proprietarul unui resort din comuna tulceană Sfântu Gheorghe, omul de afaceri Dragoş Anastasiu, președinte al Camerei de Comerț Româno-Germană, contestă soluţia tehnică aleasă de primărie pentru dezvoltarea unei piste de cicloturism printr-un proiect european. El susţine că aceasta afectează mediul şi peisajul. Antreprenorul critică şi proiectul privind realizarea sistemului de iluminat public pe drumul dintre sat şi Marea Neagră, care ar urma să fie finanţat prin PNDL şi de la bugetul local, transmite Agerpres. "Nimeni nu are nimic împotriva proiectelor de dezvoltare sau a persoanelor care doresc dezvoltarea locală. Pe noi ne interesează ca orice proiect de dezvoltare să aibă soluţii tehnice compatibile cu peisajul cultural din Deltă, unul unic şi de o atractivitate extraordinară. Dacă vrem o pistă de biciclete în rezervaţia naturală, soluţia tehnică e cea din alte rezervaţii, nisip sau pământ compactat, nu pietre vulcanice, asfalt sau beton. Cele două proiecte cu aceste soluţii tehnice nu au ce căuta în Deltă. Sunt soluţii dezastruoase care distrug pe termen lung atractivitatea celei mai frumoase zone din lume, drumul dintre localitate şi mare", a declarat Dragoş Anastasiu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.