Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ajutorul de stat pe Măsura 3 nu este destinat cumpărării de imobile

Corpului de control al prim-ministrului va investiga modul în care a fost aplicată Măsura 3 de ajutor de stat – granturi pentru IMM, a anunţat, vineri, premierul Florin Cîţu, după o întâlnire cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui, care a afirmat că această măsură nu îşi atinge scopul, întrucât numeroși solicitanți au aplicat pentru imobile, transmite News.ro.
”După o discuţie cu ministrul Economiei, despre Măsura 3, am decis că este imperios să se facă o investigaţie de către Corpul de Control al Prim-Ministrului. Vreau să mă asigur că aceşti bani ajung la firmele care au cea mai mare nevoie, în funcţie de criteriile obiective prestabilite. În mandatul meu, banul public este folosit eficient şi transparent”, a declarat Florin Cîţu.
Şi ministrul Economiei a relatat despre faptul că această măsură decisă de Guvern nu îşi atinge scopul. ”Măsura 3 de ajutor de stat nu îşi atinge scopul pentru care a fost creată. Din cei 27.736 de aplicanţi, avem 8.275 care au aplicat pentru imobile. Dacă ne raportăm doar la proiectele finanţate, cu bugetul actual sunt doar 3.580 de firme finanţate. Dintre acestea, 1.807 finanţează imobile. Practic mai mult din jumătate din proiectele eligibile sunt pe imobile. Nu acesta era scopul măsurii. Ea era menită să fie o măsură de ajutor în perioada COVID-19 şi ajunge să finanţeze cumpărări de apartamente”, a scris Năsui, vineri, pe Facebook.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.