Premierul crede în revenirea la normalitate
Premierul Florin Cîțu a anunțat luni formarea unui comitet interministerial, aflat în coordonarea sa, care se va ocupa de "revenirea la normalitate" începând cu data de 1 iunie, în contexul pandemiei de COVID-19. "Acesta este primul jalon, primul pas, prima bornă pe care o punem pentru revenirea la normalitate", a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă, susţinută la Palatul Victoria. El a subliniat că acest comitet interministerial va include toate ministerele şi, de asemenea, se ia în calcul invitarea unor sindicate şi patronate.
Șeful Guvernului a precizat că măsurile luate în urmă cu o săptămână pentru combaterea pandemiei funcţionează şi dau rezultate. "În ceea ce priveşte situaţia epidemiologică, lucrurile s-au stabilizat. Am luat nişte măsuri acum o săptămână (…) şi aţi văzut că se poate să sărbătoreşti Paştele şi în această perioadă. (…) Aceste măsuri le-am luat după ce am discutat cu mai mulţi factori de decizie şi se vede că avem deja rezultate. Mă uit la evoluţia zilnică a cazurilor, avem un platou care se menţine de aproape o săptămână. (…) Măsurile pe care le-am luat dau rezultate, funcţionează", a afirmat prim-ministrul.
Întrebat dacă certificatul verde european de vaccinare se va aplica și în România, Florin Cîțu a răspuns: "În nici un caz. Fără certificat verde". În legătură cu această campanie, premierul a precizat că "la finalul lunii mai, în cel mai pesimist scenariu vom avea 5 milioane de persoane vaccinate. În scenariul optimist am avea 6,3 milioane. 5 milioane înseamnă 35% din populația adultă. Fac apel la toți politicienii, toți să meargă și să prezinte campania de vaccinare. Toți românii să aibă datele la zi".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.