Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Deşeurile, aduse în România de firme autohtone

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că deşeurile care ajung în România din alte ţări europene sunt aduse de firme româneşti, trecute în documentele oficiale drept materie primă pentru reciclare, însă „firma care le aduce rămâne cu 10 la sută prelucrat şi 80 la sută ajunge la groapă”.

Conform ministrului, aceste importuri nu sunt greşeli, ci ”încălcări intenţionate ale legii”, iar în acest context Barna anunţă că se lucrează la nivelul Guvernului la schimbări care să ducă la specializarea unor procurori pe infracţiuni de mediu. „Eu cred că este mult spus 'groapa de gunoi', dar este un fenomen generalizat, un fenomen care se bazează pe acea regulă care permite introducerea în statele membre dintr-un alt stat membru – şi este valabil pentru toate statele membre – a materiei prime pentru reciclare. Ceea ce se aduce în aceste containere declarativ este materie primă pentru reciclare. Declarativ, pentru că de foarte multe ori în containere se găseşte şi altceva decât ceea ce este declarat", apune Barna.

El consideră că acest fenomen trebuie controlat „foarte riguros” împreună cu vama şi Poliţia de Frontieră, instituţii care trebuie dotate cu aparatura necesară depistării unor astfel de transporturi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.