Cascada Bigăr s-a prăbuşit din cauze naturale. Precizare Romsilva
Cascada Bigăr din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa s-a prăbuşit luni, 7 iunie 2021, în jurul orei 18.00. Momentul a fost filmat și publicat pe pagina de Romsilva pe pagina de Facebook.
Romsilva afirmă că prăbușirea Cascadei Bigăr s-a produs din cauza unor fenomene naturale și că respinge cu fermitate "acuzațiile false și lipsite de orice fundament științific" potrivit cărora fenomenul s-ar fi datorat unor intervenții umane.
Potrivit unui comunicat remis marți de Romsilva, Cascada Bigăr s-a format în timp, prin depunerea carbonatului de calciu care a fost acoperit de un covor de mușchi. Carbonatul de calciu pietrifică acest covor de mușchi, care se regenerează cu noi straturi de mușchi, astfel încât o cascadă de acest tip crește permanent în dimensiuni. "Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate și volum și a cedat sub propria greutate", explică Romsilva, adăugând că "această cascadă este într-o dinamică naturală permanentă și în timp se va regenera, prin depunerea unor noi straturi de mușchi pietrificat".
Aşa arăta cascada Bigăr înainte de prăbuşire:
Regia Națională a Pădurilor dă exemplul unei cascade de același tip, cascada Moceriș, tot din Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, care a suferit o surpare similară în urmă cu cinci ani.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.