Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Blocaj în Parlament pe tema moțiunii de cenzură

Conducerea Parlamentului a votat luni cererea PNL de verificare a semnăturilor de pe moțiunea de cenzură, ceea ce ar fi dus la o amânare de două săptămâni a moțiunii, dar aceasta a fost respinsă, potrivit unui anunț al președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Scorul a fost: 9 voturi pentru, 7 împotrivă și 2 abțineri (Ludovic Orban - PNL și Ovidiu Ganț - minoritatea germană), astfel că solicitarea PNL nu a întrunit majoritatea simplă. De remarcat că parlamentarii PSD au plecat din sală înainte de vot.

Pe de altă parte, calendarul moțiunii de cenzură nu a fost stabilit, pentru că și parlamentarii PNL au părăsit ședința și nu a mai existat cvorum. Calendarul moțiunii de cenzură poate fi stabilit într-o nouă ședință a Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, ședință ce poate fi convocată de președinții celor două Camere, Ludovic Orban (PNL) și Anca Dragu (USR PLUS).

Alina Gorghiu (PNL), vicepreședintele Senatului, a declarat că liberalii vor cere un nou vot pentru verificarea semnăturilor de la moțiunea de cenzură: "Noi considerăm că votul de 9-7 înseamnă că solicitarea trebuie analizată de comisia de statut. Regret că domnul Orban ține trena USR-AUR, prin abținerea de la vot. Girează semnături false sau scanate, lucru care arată un demers politic neserios. Dacă nu se va trimite la comisia de regulament solicitarea, PNL va repune în discuție cererea".

La rândul său, purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite că pentru prima dată în 31 de ani este refuzat dreptul de a depune o moţiune de cenzură.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.