Conducerea PNL Galați îl susține pe Florin Cîțu
Colegiul Director Judeţean al Filialei PNL Galaţi a decis, cu majoritate de voturi, susţinerea moţiunii "România liberală", cu care premierul Florin Cîţu candidează pentru preşedinţia partidului la congresul din 25 septembrie, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al filialei și preluat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, moţiunea "România liberală" a întrunit 70 de voturi din partea membrilor Colegiului Director Judeţean al PNL Galaţi, dintr-un total de 78 de voturi. Moţiunea candidatului Ludovic Orban, "PNL - Forţa Dreptei", a fost votată de doar șase membri ai colegiului, în vreme ce doi membri ai colegiului au votat ambele moţiuni. "Astfel, în urma acestei decizii, conducerea PNL Galaţi a decis susţinerea lui Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al PNL la congresul din 25 septembrie", se spune în comunicat.
Preşedintele PNL Galaţi, deputatul George Stângă, a transmis membrilor PNL Galaţi un mesaj de unitate, afirmând că îşi doreşte ca PNL să funcţioneze pe mai departe în echipă, alături de Florin Cîţu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.