Discuţii despre eliminarea facilităților fiscale în IT și construcții
Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a spus, într-un interviu acordat Antena 3, că ia în calcul eliminarea scutirii de la plata impozitului pe veniturile lucrătorilor și a contribuțiilor sociale din anumite domenii, precum construcții, IT și cercetare. Acesta susține că inițiativa ar fi "o chestiune de echitate, corectitudine față de restul categoriilor care fac aceste plăți".
"Așa cum spunea și premierul, nu ne dorim creșterea de taxe sau introducerea de noi taxe, dar există o discuție legată de excepții la plata impozitului pe salarii sau pe venit și excepții la plata contribuțiilor", a spus Dan Vîlceanu, la Antena 3.
O variantă în analiză este eliminarea scutirii de la impozitul pe venitul unor angajați din firmele IT și din cele de construcții, dar și eliminarea reducerii aplicate la contribuțiile sociale în cazul lucrătorilor în construcții. Întrebat ce categorii sunt considerate excepții, actualul ministru al Finanțelor a susținut că "sunt mai multe categorii. Toate excepțiile la momentul de față de la plata impozitului pe salariu, pe venit și excepțiile legate de contribuții, plus excepții legate de impozite și taxe locale sunt undeva la 3% din PIB. Este o sumă foarte mare".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.