Timișoara, fără căldură în spitale și în locuințe
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, marţi, că a fost sistat gazul către firma de termoficare din oraş, înainte de a fi găsit un alt furnizor. În aceste condiţii, peste 50.000 de gospodării şi majoritatea spitalelor rămân fără apă caldă şi căldură, potrivit News.ro.
Fritz a precizat că ultimele negocieri cu un potenţial furnizor au eşuat: "Timişoara nu are momentan o companie care ar vrea să furnizeze gaze naturale" și a explicat că situaţia vine pe fondul crizei de la nivel european, nefiind suficientă cantitate de gaze pe piaţă, astfel încât să fie furnizat constant gazul, iar furnizorii cer plata în avans.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.