Dosar penal pentru vaccinarea „la chiuvetă”
Poliţiştii din Vaslui au deschis un dosar de cercetare penală pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, după ce viceprimarul unei comune din judeţ a murit, diagnosticat cu COVID-19, iar în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora ar fi avut certificat fals de vaccinare anti-COVID.
„În urma apariţiei în spaţiul public, în mediul online, a unui material de presă referitor la decesul unui bărbat din judeţul Vaslui, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Vaslui s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs aspectele prezentate”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Surse judiciare au declarat că dosarul are legătură cu fostul viceprimar al comunei Drânceni, Lucian Lăcătuşu, decedat în secţia ATI COVID a Spitalului Judeţean Vaslui. Acesta a ajuns în stare foarte gravă, după ce a stat acasă zile întregi, iar jurnaliştii de la Libertatea au scris că bărbatul apare în documentele autorităţilor ca fiind vaccinat, din luna mai, cu Johnson&Johnson, însă rudele acestuia ar fi recunoscut, în faţa medicilor, că, în realitate, nu primise serul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.