Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Blaga, între legionari și comuniști”

Volumul "Blaga, între legionari şi comunişti", pentru care Marta Petreu a fost laureată cu premiul "Scriitorul anului" de Uniunea Scriitorilor din România, a apărut în colecţia "Plural" a editurii Polirom şi în ediţie digitală.

Premiul i-a fost decernat autoarei la Iaşi, vineri, în cadrul Galei Scriitorilor Anului 2021, organizate de Uniunea Scriitorilor din România. Marta Petreu a fost premiată ex-aequo cu Daniel Cristea-Enache, acesta pentru volumul "Linia de contur" (editura Spandugino).

Marta Petreu a primit pentru acelaşi volum şi Premiul "Scriitorul lunii august 2021", acordat de Uniunea Scriitorilor din România, precum şi Premiul "Tudor Vianu" pentru întreaga operă de cercetare a culturii româneşti, oferit de Muzeul Naţional al Literaturii Române.

În volumul de față, Marta Petreu cercetează zvonurile care au circulat şi circulă încă în mediul românesc, uneori şi în cel internaţional, despre orientarea politică extremistă - legionară, apoi şi comunistă - a lui Lucian Blaga.

Poet, dramaturg şi filosof, Blaga este cel mai complex autor din cultura românească a secolului al XX-lea. Zvonul despre legionarismul lui este cu atât mai surprinzător cu cât autorul, spre deosebire de alţi filosofi sau scriitori români, nu a făcut politică şi nu a scris texte politice.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.