Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În România au intrat peste 620.000 de refugiați ucraineni

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, context în care a subliniat nevoia ţării noastre de a beneficia de solidaritatea europeană atât în privinţa gestionării fluxului de refugiaţi din Ucraina, cât şi pentru a proteja economia românească şi cetăţenii de efectele crizelor multiple pe care le traversează.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul întrevederii, a fost analizat răspunsul Uniunii Europene la criza generată de agresiunea militară rusă din Ucraina.

"Cei peste 620.000 de refugiaţi care au intrat în România de la debutul conflictului, dintre care foarte mulţi sunt copii, au beneficiat de sprijinul solidar al autorităţilor şi societăţii civile, care au asigurat şi continuă să asigure adăpost, hrană şi servicii sociale integrate, inclusiv pentru accesul copiilor la educaţie. O atenţie specială a fost acordată nevoii de sprijin pentru Republica Moldova, afectată de valul de refugiaţi, pe fondul problemelor economice cu care se confruntă", se arată în comunicat.

Totodată, premierul a prezentat strategia ţării noastre de a-şi dezvolta economia şi de a-și asigura independenţa energetică, prin intermediul folosirii energiei nucleare, dezvoltarea capacităţii de producere a energiei regenerabile şi exploatarea noilor zăcăminte de gaze naturale off-shore, în paralel cu interconectarea cu sistemele de aprovizionare din Bulgaria şi Grecia.

De asemenea, folosirea banilor europeni pentru modernizarea ţării şi crearea de noi locuri de muncă, într-o manieră integrată, care să reunească atât fondurile PNRR, precum şi din Cadrul Financiar Multi-Anual, alături de programele alocate la nivel european pentru gestionarea fluxurilor de refugiaţi, au fost menţionate ca oportunităţi importante pentru manifestarea concretă a solidarităţii europene.

La rândul său, comisarul Nicolas Schmit a transmis mulţumiri României pentru reacţia rapidă şi eficientă la criza umanitară generată de conflictul din Ucraina, subliniind eficienţa eforturilor de a-i primi pe cei peste o jumătate de milion de refugiaţi.

"O menţiune specială a fost remarcată în legătură cu sprijinul acordat copiilor ucraineni care au nevoie de acces la educaţie. Oficialul european a transmis sprijinul Comisiei Europene pentru accesarea rapidă a fondurilor aflate deja la dispoziţia statelor membre, acestea urmând a fi suplimentate cu noi resurse", se spune în comunicat.

Nu în ultimul rând, în privinţa locurilor de muncă din România, comisarul european a remarcat rata mică a şomajului din ţara noastră şi calitatea dialogului social, arătând că sunt necesare investiţii în sectorul digital şi în educaţie, pentru creşterea nivelului de pregătire a forţei de muncă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.