Tragedie în Cluj: Șase persoane, printre care și patru copii, au murit într-un incendiu
Patru copii și doi adulți și-au pierdut viața, duminică, într-un incendiu care a cuprins o casă din Turda. Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Detaşamentelor Turda, 1 şi 2 Cluj-Napoca au intervenit duminică dimineaţă cu trei autospeciale, o autoutilitară pentru transport victime multiple, trei echipaje SMURD şi cinci SAJ pentru a acorda asistenţă medicală de urgenţă pentru şapte persoane găsite inconştiente, în urma unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Nicolae Teclu din municipiul Turda.
''Pompierii au evacuat de urgenţă, din două încăperi aflate în flăcări şi inundate cu fum, doi adulţi şi cinci copii, cărora le-au acordat primul ajutor calificat. A fost declanşat planul roşu de intervenţie, începând cu ora 6,05. Unul dintre copii, respectiv un băiat de 14 ani, prezenta semne vitale şi a fost transportat de urgenţă la spital de către un echipaj SAJ. Au fost aplicate manevre de resuscitare mai bine de o oră pentru patru copii şi doi adulţi, de către salvatori SMURD, SAJ şi pompieri, însă fără a readuce semnalele vitale pentru niciunul dintre aceştia", precizează ISU Cluj, potrivit Agerpres.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.