Alertă cu bombă la bordul unui avion care urma să decoleze de pe Aeroportul Otopeni
O alertă cu bombă a fost semnalată, vineri dimineaţă, prin 112, la bordul unui avion care urma să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă Bucureşti, informează Poliţia Română.
„În această dimineaţă, în jurul orei 6,00, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti - Serviciul Poliţie Transporturi Aeriene a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un avion care urma să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă Bucureşti va exploda”, arată sursa citată, potrivit Agepres.
S-a instituit o celulă de criză formată din specialişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi poliţiştii de la Transporturi Aeriene şi Frontieră.
Toţi pasagerii din aeronavă sunt debarcaţi şi verificaţi, precum şi bagajele acestora, de către o echipă pirotehnică din cadrul Serviciului Român de Informaţii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.