Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se caută vinovații pentru surparea podului de pe Siret

Premierul Nicolae Ciucă a cerut tragerea la răspundere a tuturor celor vinovaţi pentru surparea podului de pe râul Siret şi a dispus Ministerului Apărării Naţionale să acţioneze în regim de urgenţă pentru a restabili transportul în zona afectată. 
"Premierul Nicolae Ciucă a dispus ca Ministerul Apărării Naţionale, începând de astăzi, să demareze deja lucrările pentru a găsi o soluţie în zona afectată de surparea podului peste râul Siret din judeţul Neamţ. Premierul a cerut tragerea la răspundere a tuturor celor responsabili vinovaţi de această situaţie, în acelaşi timp, pentru ca atât cetăţenii din zona afectată, cât şi cei care o tranzitează cu diverse activităţi să nu fie afectaţi. Ministerul Apărării Naţionale, chiar începând de astăzi, va lucra în regim de urgenţă pentru a restabili transportul pe această zonă", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la Palatul Victoria. Joi, podul care traversează râul Siret pe DJ 207A, dintre Luţca şi Sagna, s-a prăbuşit în timp ce pe el treceau un autocamion cu nisip şi o autoutilitară. Şoferul autocamionului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a fost rănit uşor, fiind transportat la spital. 
La Serviciul teritorial Bacău - Direcția Națională Anticorupție s-a înregistrat la data de 09.06.2022 un dosar penal referitor la împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat și consolidat, precum și împrejurările în care s-a redeschis circulația rutieră pe podul de la Luțca, județul Neamț, de peste râul Siret. În acest moment a fost începută doar urmărirea penală in rem (față de faptă), cu privire la suspiciunea de comitere a unor infracțiuni asimilate celor de corupție.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.