Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

Fostul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat definitiv, luni, 20 iunie, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, în legătură cu menţinerea în funcţie a unui senator incompatibil.
"Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apelantul parte civilă Matei Cristian împotriva sentinţei penale nr. 633 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul 3297/1/2020", se arată în minuta deciziei.
Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General în decembrie 2020, fiind acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta din urmă avea o decizie definitivă dată de judecători prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică.
În primă instanţă, Tăriceanu şi Cristian Marciu au fost achitaţi de un complet de trei judecători de la ÎCCJ, după ce chiar procurorul de şedinţă desemnat în acest caz, Irina Kuglay, a solicitat achitarea, pe motiv că textele de lege în baza cărora fostul preşedinte al Senatului a fost trimis în judecată "generează confuzie".
Ulterior, Parchetul General a făcut apel.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.