Aproape două miliarde de euro din PNRR, accesate pentru dezvoltarea localităților
Au fost accesate 1,92 de miliarde de euro disponibile din Fondul local, componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin care Ministerul Dezvoltării sprijină dezvoltarea localităților și o infrastructură mai prietenoasă cu mediul - a anunțat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, în urma încheierii, joi, 30 iunie, a apelului de proiecte.
Sistemul simplu și nebirocratic de depunere online a cererilor de finanțare, pe platforma pusă la dispoziție de minister, a permis evaluarea rapidă a acestora, motiv pentru care au fost semnate deja, în luna iunie, primele șase contracte de finanțare pentru această componentă a PNRR. Autoritățile publice au depus în total 4.012 cereri pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România, prin investiții în infrastructura locală care vor susține atât reziliența și tranziția verde a zonelor urbane și rurale, cât și reducerea disparităților teritoriale.
Totodată, a fost lansat și ultimul apel de proiecte din cadrul celor 20 de jaloane asumate de MDLPA, prin PNRR, cu un buget de 299 milioane de euro, pentru construcția a peste 100 de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.