Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Angajări „cu cântec”, la Ministerul Agriculturii

Una din cele patru persoane căreia fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu i-ar fi dat subiectele pentru concursul de angajare era "pila" lui "nea Petrică", actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, se arată în referatul DNA trimis la Parlament pentru ridicarea imunității fostului ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, document consultat de G4media.ro.

"Pila" lui "nea Petrică" era Mihai Cosmin Corobea, în telefonul căruia procurorii au găsit la percheziţia informatică un contact notat: "Nașa Cami Luchi", despre care procurorii spun că este soția lui Petre Daea, Camelia Luchian Daea. Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut unui membru al comisiei de concurs să le dea "pilelor" subiectele "în mare", nu în detaliu, ca să nu ia 10 şi să bată la ochi, ci doar să treacă examenul, potrivit documentului DNA. "Chiar la nea Petrică vă găsirăți să …", "Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, dracu', să i le rezolv", spune fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, în interceptări.

Actualul ministru, Petre Daea, a refuzat să comenteze la solicitarea G4media.ro şi a Ştirilor TVR faptul că numele lui apare în documentul DNA. Ministrul Agriculturii a susţinut că nu îl cunoaşte pe Mihai Cosmin Corobea şi a închis enervat telefonul.

În mod similar, Adrian Chesnoiu a evitat să facă declaraţii, la solicitarea G4media.ro şi a Ştirilor TVR. Totuşi, Chesnoiu a precizat că Petre Daea nu a intervenit la el pentru angajarea lui Cosmin Mihai Corobea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.