Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Petre Daea, audiat la DNA

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost, vineri, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat de procurori, aproximativ o oră. La ieşire, el nu a dorit să dea declaraţii jurnaliştilor.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că Daea a fost audiat în calitate de martor în dosarul în care fostul ministru Adrian Chesnoiu este acuzat de instigare, sub forma participaţiei improprii, la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni) şi abuz în serviciu.
Procurorii de la Serviciul teritorial Timişoara al DNA susţin că, în perioada 9 februarie - 11 aprilie, Adrian Ionuţ Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg o parte dintre subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.