Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ministrul Agriculturii ne asigură că "o să avem pâine"

Recoltatul grâului s-a încheiat în România, întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea obţinută va asigura necesarul de consum al ţării, dar şi disponibilităţi pentru export, a declarat pentru Agerpres ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
"Cu siguranţă o să avem pâine, pentru că avem producţia sub cheie. Am încheiat recoltatul grâului în România, ca urmare a acţiunii concrete şi a efortului pe care l-au făcut fermierii în ţară. Acum întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea pe care o avem asigură pe de o parte necesarul de consum al ţării, iar pe de altă parte avem şi disponibilităţi pentru export. Într-un cuvânt avem pâine şi nu sunt motive de îngrijorare din acest punct de vedere", a susţinut ministrul Agriculturii.
Cu toate acestea, şeful MADR nu a dorit să anunţe care este producţia de grâu obţinută în acest an, motivând că ar putea influenţa piaţa, având în vedere situaţia specială din Ucraina şi din bazinul Mării Negre.
În ceea ce priveşte calitatea grâului din acest an, Petre Daea a precizat că "grosso modo este un grâu bun", adăugând că în anii secetoşi, de regulă, indicii de calitate sunt mai ridicaţi.
Altfel, potrivit celor mai recente date transmise de MADR, seceta pedologică a afectat până în prezent o suprafaţă totală de 160.670 de hectare, în 24 judeţe, centralizarea vizând culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv, grâu, orz, orzoaică şi triticale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.