Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cel mai scump contract de autostradă din România

Cel mai mare contract pentru o autostradă din România, lotul 3 Cornetu - Tigveni, de pe A 1 (Sibiu - Pitești) va fi semnat luni, 1 august, a anunțat, duminică, Ministerul Transporturilor, conform economedia.ro. Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3 în lungime de 37 de kilometri va fi semnat cu Astaldi (WeBuild, denumirea nouă) pentru 5,3 miliarde de lei. Constructorul din Italia cu certificat intermediar are la dispoziție 12 luni pentru proiectare și aproape patru ani pentru execuție. Perioada de garanție a lucrărilor  este de 120 de luni.
Lotul dintre Cornetu și Tigveni este cel mai lung tronson al autostrăzii de pe Valea Oltului. Principalele lucrări ale acestei secțiuni sunt: 95 de poduri și pasaje, tunel cu două galerii independente, în lungime de 1,7 km/galerie, nod rutier Cornetu și nod rutier Văleni, ecoduct în zona localității Călinești.
Lucrările vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile. Și pentru acest lot de autostradă, studiul de fezabilitate este vechi, din 2008, cu riscuri. Pentru lotul 2, Boița - Cornetu (31 kilometri), contractul a fost semnat cu turcii de la Mapa, singurul ofertant, de asemenea pe același studiu de fezabilitate.
WeBuild mai lucrează și la lotul 5 al Autostrăzii Sibiu - Pitești, între Curtea de Argeș și Pitești, unde are întârzieri față de graficul de execuție, tronsonul de 30 de kilometri fiind la doar 12%, după un an de la intrarea în șantier. Același antreprenor lucrează și la podul suspendat de la Brăila.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.