Ministrul Economiei a lansat o schemă de ajutor pentru industria prelucrătoare
Ghidul Solicitantului pentru schema de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare a fost lansat, vineri, în dezbatere publică de Ministerul Economiei.
Conform documentului, întreprinderile care îşi doresc să acceseze fondurile puse la dispoziţie prin schema de ajutor de stat trebuie să asigure un plan de investiţii de minimum 3 milioane euro şi o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile. De asemenea, firmele candidate trebuie să declare un capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei şi capitaluri proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat. În plus, printre condiţiile de eligibilitate se mai află şi investiţii verzi de cel puţin 10% din valoarea proiectului.
"Pentru prima dată în 30 de ani, Ministerul Economiei dedică o schemă de ajutor de stat industriei prelucrătoare. 300 de milioane de euro pot fi accesate de la 1 septembrie 2022, pentru următorii doi ani, de firmele care vor îndeplini criteriile de eligibilitate. Firmele româneşti beneficiază de punctaj suplimentar la accesarea fondurilor. În plus, firmele care contribuie la reducerea dependenţei de import vor avea prioritate. (...) De asemenea, companiile care vor realiza investiţii în zone defavorizate sau depopulate obţin punctaj mai mare, la fel şi cele care angajează peste 100 de persoane", a afirmat ministrul gălățean al Economiei, Florin Spătaru.
Potrivit ministerului de resort, Ghidul cuprinde informaţii privind modul de completare a documentelor care urmează a fi depuse de către potenţiali solicitanţi, precum şi toate condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea emiterii acordului de finanţare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.