Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mesaj trivial în interiorul unei noi grădinițe

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și primarul Sectorului 3 din Capitală, Robert Negoiță, s-au amuzat copios luni la vederea unui mesaj trivial afișat în interiorul unei grădinițe pe care au inaugurat-o, conform G4Media.
Imaginile filmate de Octav Ganea (InquamPhotos) îi arată pe cei doi demnitari râzând în timp ce descoperă că un lego uriaș dintr-o cameră a grădiniței avea mesajul ”Puie Monta”, cu referire la fostul premier Victor Ponta. ”Cine a aranjat Lego ăsta? Foarte inspirat”, a spus râzând Robert Negoiță, care a și început să fotografieze mesajul. ”N-ați văzut ce scrie pe primele două rânduri?”, i-a întrebat pe ziariștii prezenți și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Niciunul dintre cei doi demnitari nu a protestat formal față de apariția unui mesaj trivial în interiorul unei unități de învățământ, mai cu seamă una care urmează să educe copii preșcolari.
Altfel, ambii demnitari au avut relații politice strânse cu Victor Ponta. Sorin Cîmpeanu a fost membru de frunte al Pro România și ministru al Educației în guvernul Ponta, în timp ce Negoiță a fost sprijinit constant de fostul premier în alegerile pentru Primăria Sectorului 3.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.