Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ministrul Muncii anunță noi creșteri de salarii și pensii

Salariul minim brut va crește de anul viitor la 3.000 de lei, de la 2.550 de lei în prezent, pensia minimă se majorează de la 1.000 la 1.100 de lei, iar valoarea punctului de pensie crește de la 1.586 la 1.745 lei, propune ministrul Muncii social-democrat, Marius Budăi. Potrivit ministrului, din salariul minim de 3.000 lei, 2.800 lei vor fi taxați, iar 200 lei vor fi neimpozitați.
Acesta a afirmat că impactul bugetar al majorării pensiilor este de 11 miliarde de lei.
Întrebat care este efectul majorării salariului minim, ministrul Muncii a precizat că nu există decât un impact pozitiv pe buget, fără a preciza și cum vor fi afectate companiile de această majorare. În ceea ce privește consultarea mediului de afaceri, Marius Budăi a precizat că urmează să se discute aceste creșteri în Consiliul Național Tripartit. "Aceste măsuri pe care le luăm de la începutul anului au fost aduse în discuție cu mediul de afaceri. Această majorare este propunerea cu care PSD merge în Consiliul Național Tripartit. Nu avem discuțiile finalizate, nu avem un acord. Dar este o necesitate ca salariul minim să crească", a mai arătat Budăi.
Referitor la taxarea pensiilor speciale, reformă asumată de România prin PNRR, ministrul a spus că este pe ultima sută de metri în discuțiile cu Banca Mondială și cu ministerele de resort, iar, întrebat dacă va include pensiile militare în această reformă, așa cum a cerut Comisia Europeană, ministrul a reiterat: "Pensiile militare nu sunt pensii speciale".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.