Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Blue Air a formulat acțiune penală împotriva șefului ANPC

Operatorul aerian Blue Air a formulat o plângere penală împotriva preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu. "În vederea desăvârşirii acţiunii începute în data de 14 iulie, acţiune prin care a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari Blue Air, astfel încât cea mai mare societate de transport aerian cu capital privat integral românesc să fie nevoită să îşi înceteze activităţile, iar principalul său competitor să aibă «câmp liber» către un adevărat monopol pe piaţa de transport aerian de pasageri din România, Constantinescu Horia continuă să săvârşească, în opinia noastră, infracţiunea de comunicare de informaţii false (...) Având în vedere faptul că, pentru primele acte materiale ale infracţiunii mai sus menţionate, Blue Air a formulat deja o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României în 19 august, şi pentru a nu interfera în absolut niciun mod în activitatea de urmărire penală, ne abţinem de la orice alte comentarii privitoare la activitatea lui Constantinescu Horia", se arată într-un comunicat al companiei, transmis, miercuri, Agerpres.
Reprezentanţii Blue Air precizează faptul că "avocatul Blue Air, persoana care a reprezentat compania în absolut toate întâlnirile solicitate de Constantinescu Horia, stă la dispoziţia organelor de urmărire penală, pentru prezentarea tuturor aspectelor de fapt, inclusiv, dacă acest lucru va fi considerat necesar, prin efectuarea testului poligraf".
Marţi, ANPC a informat că a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei, pentru cursele anulate începând din 15 iunie şi până în prezent.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.