Lucian Bode a rămas în funcție
Camera Deputaților a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de 55 de parlamentari de la USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, care a fost dezbătută luni în plen. Ca urmare votului, deputatul independent Ludovic Orban, preşedinte al partidului Forţa Dreptei, a declarat că menţinerea lui Lucian Bode în funcţie reprezintă principala vulnerabilitate a României în aderarea la Spaţiul Schengen. S-au înregistrat 88 de voturi "pentru", 162 ”contra”, în timp ce 6 deputaţi nu au votat.
Prin moţiunea simplă intitulată "Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat", semnatarii i-au cerut lui Lucian Bode să plece de la conducerea MAI, "deoarece nu a reuşit reformarea instituţiei". Potrivit acestora, "cea mai mare reuşită" a mandatului acestuia este "licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri de la prietenul preşedintelui Klaus Iohannis". În cadrul dezbaterilor de luni, ministrul de Interne a respins acuzaţiile care i se aduc, susţinând că textul moţiunii este plin de minciuni, "un ghiveci, o shaorma cu de toate".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.