Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Modificarea regulilor rutiere din sensurile giratorii

Un grup de parlamentari vrea să modifice prevederile legate de circulația în sensul giratoriu pentru că, în opinia lor, acestea nu sunt suficient de clare, iar asta duce la interpretări diferite în cazul accidentelor auto petrecute acolo și la o practică neunitară legată de amenzile aplicate în aceste cazuri, conform avocatnet.ro.
Modificările urmăresc clarificarea regulilor de circulaţie în sensul giratoriu şi sunt gândite astfel încât să pună capăt controverselor de interpretare legislativă. În primul rând, proiectul de lege de la Senat, ce vizează, de fapt, modificarea Codului rutier, redefinește sensul giratoriu. Concret, potrivit textului viitoarei legi, un sens giratoriu reprezintă un drum principal cu sens unic şi traiectorie giratorie, care se intersectează succesiv cu drumuri secundare pe partea dreaptă. Astfel, din viitoarea definiție a unui sens giratoriu se va elimina ideea de intersecție.

Mai exact, în Codul rutier se vorbește acum despre „intersecțiile în care circulația se desfășoară în sens giratoriu”.
Se dorește astfel introducerea, la circulația în sensul giratoriu, a obligațiilor existente în prezent la schimbarea benzilor de circulație.

”Concret, în cazul unui sens giratoriu cu mai multe benzi, participantul la trafic încadrat pe banda a doua, care dorește să părăsească sensul giratoriu la a doua ieşire, trebuie să acorde prioritate vehiculelor încadrate pe banda întâi, deoarece aceste autovehicule se deplasează în cadrul sensului giratoriu”, se precizează în expunerea din motive ce însoțește proiectul de lege. În plus, conducătorul unui vehicul trebuie să semnalizeze schimbarea direcției de mers pe întreaga durată a manevrei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.