Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Șeful Fiscului vrea funcționari plătiți în funcție de performanțe

Angajaţii de la stat nu mai trebuie plătiţi unitar, ci în funcţie de performanţă şi de rezultatele pe care le obţin, a afirmat, joi, Lucian Heiuş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
„Sistemul actual de salarizare este unul unitar: munceşti mult, munceşti puţin, dacă ai aceeaşi categorie, clasă şi vechime, iei aceiaşi bani. Ai rezultate excepţionale în inspecţie fiscală sau eşti un inspector mai puţin performant, ai acelaşi salariu. Atunci apare în timp o demotivare a celor foarte buni: «De ce să-mi asum eu riscuri foarte mari, când colegul meu care stă mai mult la cafea pe hol ia acelaşi salariu ca şi mine?»”, a spus Heiuş și a subliniat că modernizarea trebuie făcută în toate instituţiile.
„Trebuie ca tot sistemul administrativ, capacitatea administrativă a statului român să crească şi să fie performantă şi atunci într-adevăr putem discuta despre un stat modern, despre performanţă în orice domeniu, de la sănătate, educaţie, administrare fiscală, construcţii, tot ceea ce înseamnă de fapt statul şi atunci îmi va fi şi mie mai uşor, ca preşedinte ANAF, să conving un contribuabil că este bine să-şi plătească impozitele şi taxele, pentru că o să aibă şi el mulţumirea că ceea ce dă către stat este administrat corect şi transparent”, a completat reprezentantul Fiscului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.