Miniștrii țărilor NATO se reunesc la București
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a anunțat că România va fi gazda a două evenimente diplomatice de amploare la sfârșitul acestei luni. Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai NATO și Reuniunea liderilor de la Munchen.
”În perioada 29-30 noiembrie, voi avea onoarea să găzduiesc la București Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai Alianței Nord-Atlantice. Este o reuniune extrem de importantă, care va demonstra încă o dată unitatea și solidaritatea aliată și care va căuta soluții pentru a contracara efectele războiului brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus Aurescu, într-un mesaj pe site-ul MAE.
”Este, în același timp, prima reuniune aliată de nivel înalt pe care România o găzduiește, după summitul de la București din 2008. Totodată, este primul eveniment care are loc într-un stat de pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, după declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Prin urmare, o reuniune foarte relevantă, care confirmă rolul și profilul României în Alianța Nord-Atlantică și, în același timp, indică importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, deci și pentru România”, a mai spus el.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.