Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bătrâna batjocorită la spitalul din Craiova a murit. Fusese obligată să se dea jos de pe targă, deși avea piciorul amputat

Femeia în vârstă de 84 de ani batjocorită la Spitalul de Urgență din Craiova a murit, scrie adevărul.ro. Bătrâna a murit la o zi după ce nepoata ei a vorbit public despre comportamentul inuman al infirmierelor, care au obligat-o să se dea jos de pe targă, deși avea piciorul amputat.
Constantina Gîngioveanu, din localitatea doljeană Bratovoiești, era internată la spitalul din Craiova, Secția Chirurgie II, iar pe data de 7 noiembrie a fost supusă unei intervenții chirurgicale în urma căreia i s-a amputat un picior. Trei zile mai târziu, medicul curant a cerut ca pacientei sa i se facă un EKG.
Conform nepoatei sale, a fost momentul în care bătrâna ar fi fost umilită de infirmiere. Nepoata spune că nu le va ierta niciodată pe infirmierele care, în ultimele zile de viață ale bunicii sale, au jignit-o și au umilit-o. "Spuneau că ele nu sunt plătite să o care în spate, că nu scrie asta în fișa postului. Am făcut public totul, în speranța că alți pacienți nu vor mai trece prin ce a trecut bunica mea, dar nu cred că se va întâmpla asta, nu cred că cineva va plăti pentru comportamentul inuman", a mai spus nepoata bătrânei decedate.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a anunțat că a declanșat o anchetă internă, iar cazul a fost preluat de Comisia de Disciplină.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.