Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Transportatorii rutieri propun eliminarea controalelor la frontiera cu Bulgaria

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) condamnă votul Austriei împotriva aderării României şi a industriei de transport rutier la Spaţiul Schengen şi solicită Guvernului României eliminarea controalelor la frontiera cu Bulgaria.

Conform unui comunicat remis luni, prin votul negativ al Austriei, industria de transport rutier, cel mai mare exportator de servicii al României, este cea mai afectată ramură economică şi în acest fel Austria dă o puternică lovitură economiei româneşti în care are interese majore.

Transportatorii subliniază că România şi Bulgaria au aderat împreună la Uniunea Europeană şi au făcut în permanenţă echipă pentru intrarea în Spaţiul Schengen împreună, fiind necesară continuarea eforturilor comune pentru aderare. "În acest spirit de solidaritate, UNTRR solicită Guvernului României ca împreună cu Guvernul Bulgariei să soluţioneze urgent şi pragmatic simplificarea până la eliminare a controalelor în frontiera dintre cele două ţări", susţin ei.

Totodată, UNTRR solicită Guvernului României să continue şi să intensifice eforturile pentru aderarea la Spaţiul Schengen împreună cu Bulgaria în 2023.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.