USR cere eliminarea birocrației pentru ajutoarele la energie
Coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristian Ghinea, cere coaliţiei de guvernare să elimine "birocraţia inutilă" din mecanismul de acordare a ajutoarelor pentru energie din fonduri europene.
"În 30 de ani de guvernare, cele două partide (PSD și PNL - n.r.) s-au ferit de transparenţă, au lăsat România în Evul Mediu. Acum, cei mai vulnerabili sunt lăsaţi fără ajutor până în martie şi sunt puşi pe drumuri pentru a-l obţine. Ce vedem astăzi este un acces masiv de «competenţă» la Marcel Boloş: un OUG care modifică 32 de lucruri într-un OUG dat acum o lună tot de el", se arată într-un comunicat USR.
USR mai susţine că, deşi a cheltuit peste 80 de milioane de euro pentru recensământ, Guvernul "spune că nu are habar" câte persoane locuiesc la o adresă. "Mai mult, baza de date de la Evidenţa Populaţiei, a MAI, pare să fie doar de formă. La alegeri, listele electorale se întocmesc fără probleme. Când PSD şi PNL au nevoie de voturi, ştiu unde să te găsească, dar când au bani să-ţi dea tot pe tine te pun pe drumuri. Asta-i altă aberaţie - cum să fie bun platnic exact cel care aşteaptă bani de la Guvern ca să poată achita facturi?", precizează USR.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.