Sprijin din fonduri europene pentru bunăstarea taurinelor
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat joi, la Târgu Mureş, că introducerea, prin Planul Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, a măsurilor de sprijin de "bunăstare pentru taurine" sunt motivate de faptul că "această specie se află într-un moment dificil".
"Este pentru prima dată în România când introducem bunăstare pentru taurine, fie taurine de carne, fie de lapte. Ştim foarte bine că această specie se află într-un moment dificil. Peste tot la noi cunoaşteţi acest lucru. E o greutate formidabilă generată şi de seceta pe care am avut-o, pe care aţi gestionat-o în primul rând cu buzunarul dumneavoastră, mai puţin în această zonă, dar şi aici taurina, vaca de lapte, acum este duşmanul numărul unu al planetei, a devenit principalul poluator. Toate cătările acuzelor sunt între coarnele vacii, vaca e de vină pentru tot. În condiţiile în care ştim foarte bine că ecosistemul trebuie să rămână într-o corelaţie optimă, iar planta fără animal sau terenuri fără animal nu există", a declarat Petre Daea.
Ministrul Agriculturii a mai arătat că momentul dificil pe care îl traversează zootehnia, generat şi de seceta din anumite zone, poate fi depăşit prin susţinerea vacilor cu lapte, măsurile de bunăstare fiind de 100 euro/cap de animal, potrivit PNS, această schemă de ajutor adăugându-se subvenţiilor europene şi de stat acordate anterior.
Fermierii români şi agricultura românească vor beneficia de 15,83 miliarde de euro prin PNS 2023-2027, aprobat în 2022 de Comisia Europeană, din care 9,78 de miliarde de euro sunt pe Pilonul I - Plăţi directe şi intervenţii sectoriale, iar 5,87 miliarde de euro pe Pilonul II - Dezvoltare rurală.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.