Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Achitarea pensiilor speciale va deveni nesustenabilă

”Avem pensiile speciale la 0,85% din PIB. Bine, nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc «pensii de serviciu», dar eu cred că putem să le numim oricum, «pensii de recunoștință» sau «contribuții de recunoștință»”, a spus, miercuri, directorul Direcției de Stabilitate din BNR, Eugen Rădulescu.
„Nu le numim pensii speciale, dar ele tot aia sunt, că nu respectă niciunul din cele trei criterii pe care le avem noi, toți ceilalți muritori. Mă refer la durata de cotizație, vârsta de pensionare și modul de calcul”, a mai spus Rădulescu. Potrivit acestuia, în 2-3 ani s-ar putea să ajungem la 1,5% din PIB și atunci va fi din ce în ce mai greu, cheltuiala devenind nu numai inacceptabilă, dar și insuportabilă, nesustenabilă.
La finele anului trecut, Guvernul a adoptat legea privind reforma pensiilor speciale, iar șefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, a declarat că discuţiile despre o reformă a acestora au generat în sistemul judiciar o „emoţie colectivă”, ce a dus la plecarea multor magistraţi cu experienţă, subliniind că această chestiune trebuie abordată „cu maximă responsabilitate”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ghinion planificat Miercuri, 25 Ianuarie 2023 19:03 109.166.133.*** Link la comentariu

Eiii, am ajuns la fundul sacului, am mâncat banii lui Ceaușescu în 33 de ani și am ajuns azi la realitate, pe picioarele noastre. Nu mai avem bani la PIB de strâns, suntem cu buzunarele goale, molima sărăciei pune stăpânire pe România, semnele sunt clare.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.