Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pacienți transferați, de același medic, de la stat la privat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, apreciază că nu ar trebui să existe o segregare între spitalele publice şi cele private, în privinţa medicilor care lucrează în aceste unităţi sanitare. Totuși, el a subliniat că este o problemă când pacienţii care merg la stat sunt direcţionaţi spre privat, eventual la acelaşi medic, relatează news.ro.
Alexandru Rafila a declarat, la Prima News, că este la latitudinea fiecărui medic unde mai lucrează după cele 8 ore lucrate în spitalul public unde este angajat. ”Cred că este o dezbatere oportună, nu ştiu dacă astăzi trebuie să discutăm despre această segregare între spitalele publice şi cele private, adică să optezi dacă să lucrezi într-un loc sau în alt loc, pentru că s-ar putea să existe o anumită barieră legislativă sau chiar constituţională în acest sens”, a declarat Rafila. Pe de altă parte, el a adăugat că, dacă există un medic cu program de lucru până la ora 15,00 şi oferă deja consultaţii la ora 12,00 în sistemul privat, atunci înseamnă că avem o problemă.
Ulterior, ministrul Sănătății s-a referit și la traseul pacientului. ”Adică, dacă un pacient este consultat de către un medic într-un spital sau într-un ambulatoriu al unui spital public, el trebuie să rămână în spitalul public. Dacă merge la privat, eventual la acelaşi medic, lucrul ăsta nu este deloc în regulă, pentru că acolo este clar vorba despre o direcţionare a pacientului. Ne gândim cum să facem să împiedicăm această direcţionare a pacienţilor”, a explicat Alexandru Rafila și a menționat că, oricum, cazurile grave sunt rezolvate, în final, la spitalele publice, nicidecum la cele private.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.