Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Profesorii, avertizaţi că nu-şi vor primi salariile la timp

Sindicaliştii din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi cei din Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" cer public Ministerului Educației să explice de ce kitul de actualizare a programului de calcul al salariilor, EDUSAL, nu a fost trimis în teritoriu și cine se face vinovat pentru această situație.
"Este inadmisibil ca până astăzi, 8 februarie, unităților de învățământ să nu li se livreze programul de salarizare. Din informațiile primite, secretarele și contabilele spun că este puțin probabil să reușească să facă toate calculele pentru ca salariile să fie plătite la timp, pe 14 februarie, așa cum prevede legea. Aceasta deoarece, aproape de fiecare dată, prima versiune transmisă avea erori. Cerem Ministerului Educației să publice acest contract și să precizeze cât a plătit în ultimii 10 ani firmei care a realizat și asigură mentenanța EDUSAL. De asemenea, considerăm că este necesar ca Ministerul Educației să dezvolte propriul soft pentru calculul și plata salariilor, pentru ca astfel de întârzieri să fie evitate. În plus, solicităm ca persoanele care se fac responsabile pentru această întârziere să fie trase la răspundere. Menționăm că nu este prima dată când modificările aduse aplicației EDUSAL sunt trimise cu întârziere sau cu erori de calcul", se arată în scrisoarea publică semnată de liderii celor două federaţii, Marius Ovidiu Nistor şi Simion Hâncescu.
Aceştia atrag atenţia că este posibil ca cei peste 300.000 de salariaţi din învăţământ să nu-şi primească banii la timp.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.