Centru de sănătate, la pachet cu mănăstire, în Poiana Brașov
Alina Spinean, fiica unui fost consilier județean, vrea să investească cinci milioane de euro într-un centru de sănătate, lângă Centrul de Echitație din Poiana Brașov, pe un teren al Bisericii Ortodoxe, conform bizbrasov, citat de G4Media. Tot aici va fi relocată și mănăstirea din stațiune, pentru că „atmosfera a devenit gălăgioasă”, iar preoții se pot ocupa de „detoxifierea spirituală a bolnavilor”.
Lângă mănăstire ar urma să fie construită o clădire cu două etaje și mansardă cu 60 de camere, unde va fi amenajat centrul de sănătate. Investitorii ar urma să fie Alina Spinean și Gurkan Muhammet, soțul acesteia. De asemenea, vor fi construite un număr de 14-15 căsuțe în care să fie cazat personalul mănăstirii.
Potrivit Alinei Spinean, centrul de sănătate se va adresa persoanelor cu diabet, care suferă de obezitate, dar și celor care au trecut prin diverse intervenții chirurgicale și au nevoie să se recupereze.
În centrul de sănătate se va face și detoxifiere cu „diete vegane”, spune Ionel Spinean, tatăl Alinei, cel care a intermediat relația cu Arhiepiscopia Sibiu, deținătoare a terenului din Poiana Brașov, „recuperat în urma retrocedărilor care au avut loc după Revoluție”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.