Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Universitățile vor spitalele din rețeaua Ministerului Transporturilor

O serie de universități de medicină (UMF) solicită să le fie transferate cele 15 spitale ale Ministerului Transporturilor, susținând crearea "rețelei de spitale universitare". Demersul a fost lansat de rectorul UMF din Târgu Mureș și s-au aliat acestuia și rectorii universităților de medicină din București, Iași și Cluj, conform G4Media.
Premierul Nicolae Ciucă a decis, într-o întâlnire la Palatul Victoria, cu factorii de decizie la nivel guvernamental şi local, să înceapă procesul de transfer al celor 15 unităţi spitaliceşti aflate în prezent în coordonarea Ministerului Transporturilor către autoritățile locale, urmând ca prima etapă să fie demarată prin intermediul unui comitet interministerial coordonat de secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a informat Executivul, pe 3 martie.
Pe 10 martie, rectorul UMF Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, a lansat pentru prima dată în spațiul public ideea creării unei rețele de spitale universitare, prin preluarea celor 15 unități spitalicești de la Ministerul Transporturilor. În următoarele zile, rectorii UMF București, Iași și Cluj au ieșit cu declarații de susținere a acestui demers.
Principalele argumente ale universităților sunt: potrivit clasificării mondiale a spitalelor pe anul 2022, primele 25 de spitale din Europa sunt universitare; intrăm într-o normalitate: Ministerul Transporturilor să se ocupe de… transporturi, iar Ministerul Sănătăţii, de sănătate; în spitalele universitare se vor pregăti atât studenţii la medicină, cât şi medicii rezidenţi; spitalele pot deveni centre de excelenţă în cercetare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.