După nouă ani, România ar putea avea centre pentru marii arși
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă pentru operaţionalizarea a trei centre pentru mari arşi, la spitalele "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti şi la cele judeţene din Timişoara şi Târgu Mureş. În urmă cu nouă ani, în 2014, guvernul aprobase o hotărâre care prevedea construcția a patru centre de mari arși - două la București și câte unul la Timișoara și la Târgu Mureș.
Unul dintre puținii miniștri ai Sănătății care au vorbit public despre eșecul construcției acestor centre a fost Sorina Pintea, care declara, în 2018, că "aceste centre ar fi trebuit să fie construite încă din 2014, dar a fost multă birocraţie, multă delăsare şi ani de zile în care lumea nu s-a interesat".
La rândul său, Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a menționat că pentru aceste obiective se vor aloca din împrumuturi 400 milioane de euro, fiind necesară suplimentarea finanţării de la buget. România ar urma să aibă, după finalizarea centrelor, 31 de paturi pentru pacienţii arşi grav, 20 de paturi pentru pacienţii intermediari şi 58 de săli de operaţie dedicate pacienţilor cu aceste patologii, a precizat Rogobete.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.