Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pescarii sportivi contestă majorarea amenzilor din Deltă

Asociația Pescarilor Recreativi/Sportivi anunță depunerea în instanță a acțiunii de anulare a noilor amenzi din Delta Dunării, anunță Agenția de presă Rador și a depus plângere în instanță pentru anularea actului normativ indicat.

”Opinăm că o creștere arbitrară de aproximativ 1.000% a amenzilor din Delta Dunării este nejustificată, în totală disonanță cu realitățile din Delta Dunării și cu cele social-economice din România, având în vedere amenda minimă ce a urcat de la 35 de lei la 3.000 de lei. Mai mult, așa zisa <<actualizare>> cerută de legea Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) este în fapt o raportare la un alt act normativ, respectiv la Ordonanța nr. 57/2007 privind ariile naturale protejate, eludându-se netemeinic și nelegal formulele de actualizare contabile sau bugetare care presupun raportarea la rata inflației, salariul minim pe economie sau coșul zilnic. Egalizate în acest mod, amenzile nu mai respectă spiritul și litera legii pentru că a fost alterat principiul proporționalității dintre faptă și sancțiune”, precizează asociația.
 
Pe de altă parte, guvernatorul RBDD, Gabriel Marinov, a anunțat la începutul anului că actualizarea cuantumului amenzilor aplicate în Delta Dunării pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei privind protejarea mediului a schimbat comportamentul turiştilor. Actualizarea cuantumului sancţiunilor a presupus creşterea celei mai mici amenzi aplicabilă în Deltă de la 35 de lei la 1.000 de lei şi a intrat în vigoare pe data de 4 noiembrie 2022. Potrivit guvernatorului, majoritatea amenzilor aplicate în ultimele două luni au fost de câte 1.000 de lei şi s-au aplicat pentru campare în locuri nepermise. „Multe sunt situaţiile în care s-a renunţat la acele practici care până nu demult nu erau deloc evitate de turişti sau localnici, amenzile referindu-se nu doar la activitatea turistică, ci la activitatea tuturor de pe raza rezervaţiei”, a menţionat Marinov.
 
Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de paloma Joi, 30 Martie 2023 12:52 5.13.196.*** Link la comentariu

Educatia se face cu biciul !!! Pentru cei ce respecta legea, nu are importanta marirea amenzii !!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.