Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ministrul ucrainean al Agriculturii vine la negocieri

Kievul va căuta să obţină redeschiderea tranzitului de produse alimentare şi cereale via Polonia ca un prim pas în cadrul discuţiilor de la Varşovia, a anunţat luni ministrul agriculturii ucrainean, după ce Polonia şi Ungaria au anunţat interdicţii la unele importuri din Ucraina, transmite Reuters.

'Primul pas, în opinia noastră, ar trebui să fie deschiderea tranzitului, pentru că este foarte important şi este lucrul care ar trebui făcut necondiţionat şi, după aceasta, vom vorbi despre alte lucruri', a declarat ministrul Mikola Solski. Agricultorii polonezi, dar și cei români, au denunţat că o mare parte din cerealele şi alte produse ucrainene nu se distribuie în restul Uniunii Europene, ci rămân în ţară, provocând reducerea preţurilor grânelor.

„În ce priveşte cifrele, tot ceea ce a trecut graniţa poloneză (din Ucraina) constituie în jur de 10% din totalul (mărfurilor alimentare) exportate de Ucraina”, a afirmat Solski, conform contului Telegram al Ministerului Agriculturii de la Kiev. Potrivit lui Solski, tranzitul produselor alimentare prin Ungaria şi Slovacia nu a fost afectat, arătând că va avea discuţii suplimentare în România, miercuri şi în Slovacia, joi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.