Guvernul României va finanța investiții private în Republica Moldova
Guvernul are în lucru un proiect legislativ prin care statul va garanta investițiile în Republica Moldova, a declarat, pentru G4Media, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Proiectul prevede sprijin guvernamental prin credite și garanții de stat pentru companiile românești.
"Vor fi vizate investiții în sectoare economice care au nevoie de astfel de investiții la nivelul economiei Moldovei", a mai arătat Adrian Câciu. Oficialul a mai spus că guvernul român lucrează în colaborare cu guvernul Republicii Moldova la identificarea domeniilor prioritare în care vor fi sprijinite investițiile. Printre acestea e posibil să se găsească sectoare precum energie, infrastructură, industrie prelucrătoare, agricultură și industrie alimentară.
Schema de sprijin va fi implementată pe 3-5 ani, iar cadrul legislativ ar urma adoptat până în această toamnă.
În trecut, mai mulți investitori români au încercat să investească în Republica Moldova, dar au renunțat din cauza barierelor birocratice, cel mai cunoscut caz fiind al firmei de construcție Dedeman. Pe de altă parte, Banca Transilvania a cumpărat în 2018, alături de BERD, pachetul majoritar de acțiuni al băncii moldovene Victoriabank.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.