Și angajații din Finanțe încep protestele
Angajații ANAF și ai Ministerului Finanțelor vor picheta sediile celor două instituții, potrivit unui anunț al SindFisc, iar acțiunile vor începe joi, 4 mai. Revendicările angajaților au în vedere mai multe deficiențe, printre care finanțarea defectuoasă a activității profesionale, sănătății și securității la locul de muncă, discrepanțele salariale, condițiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decență, impunerea de obiective instituționale unui personal subdimensionat, o pregătire profesională continuă deficitară, dar și sisteme informatice și structuri IT greoaie și uzate moral.
"Observăm că la nivelul clasei politice până și legile fizicii sunt diferite: gravitația pare a fi mai mare. Totul este greu: greu de gândit, greu de implementat, greu de explicat, greu de asumat", se arată în anunțul sindicatului.
Conform aceleiași surse, o finanțare corectă a activității, care să ducă la o colectare spre 37% din PIB, înseamnă digitalizare, sisteme de management moderne, respect, susținere și formare profesională continuă, îmbunătățirea comunicării cu contribuabilii, dar și salarizare adecvată în concordanță cu complexitatea muncii și cu riscurile suplimentare asumate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.