Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Stațiunea Mamaia revine în preferințele turiștilor

Staţiunea Mamaia revine în preferinţele turiştilor români pentru vacanţa de vară, numărul rezervărilor făcute până la finalul lunii aprilie apropiindu-se de cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2019, an considerat cel mai bun din turismul autohton, anunţă Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa (OPMCTA).
Situaţia respectivă are la bază datele colectate de la turoperatorul Litoralulromanesc.ro şi de la hotelierii membri ai respectivei organizaţii patronale. Potrivit OPMCTA, după ce anul trecut Mamaia a pierdut statutul de destinaţie favorită pe litoralul autohton, pentru sezonul estival 2023 se preconizează o revenire în destinaţie a turiştilor care au migrat spre alte staţiuni, situaţie confirmată de cifre.
"Conform datelor obţinute până la finalul lunii aprilie, numărul rezervărilor de sejururi în Mamaia pentru sezonul 2023 a crescut cu 50 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi se apropie de valorile din 2019", a declarat preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa, Nicolae Bucovală.
Bilanţul prezentat la finalul sezonului estival 2022 de Litoralulromanesc.ro a arătat că Mamaia a pierdut anul trecut statutul de staţiune preferată a turiştilor români.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.