Dosar penal, după accidentul grav de la Petromidia
IPJ Constanța a anunțat, duminică, faptul că a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă după ce o femeie a ajuns în stare gravă la spital și un bărbat a murit într-un bazin de azot al Petromidia Năvodari.
Angajata Petromidia are 38 de ani și se află internată la Spitalul Județean Constanța, conform News.ro. “Pacienta a fost internată aseară în stare foarte gravă în Secţia Terapie Intensivă unde beneficiază de supraveghere continuă şi îngrijire intensivă. Din păcate, starea generală se menţine la fel de gravă. Pacienta este în continuare intubată şi ventilată mecanic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Crina Kibedi.
Inspectorul şef al ITM Constanţa, Marian Becheanu, a declarat că a fost începută o anchetă în acest caz. “În urma accidentului de muncă de la Rafinăria Petromidia au fost două victime: una a decedat, e vorba de un bărbat, iar cealaltă a fost resuscitată, se află internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Imediat după producerea evenimentului doi inspectori de muncă au fost trimişi acolo pentru a face cercetarea, au început să ia declaraţii și s-au făcut primele constatări”, a afirmat Marian Becheanu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.