Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Petrom și Romgaz dezvoltă proiectul Neptun Deep

OMV Petrom şi Romgaz au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud, din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare, conform unui comunicat remis, miercuri dimineaţă, Bursei de Valori Bucureşti.
OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participaţie de 50 la sută în proiect. OMV Petrom şi Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
"Prin decizia finală de investiţie pentru proiectul Neptun Deep, deschidem un nou capitol pentru sectorul energetic românesc. Împreună cu partenerul nostru, Romgaz, intrăm în faza de dezvoltare a primului proiect offshore de mare adâncime din România”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Proiectul va contribui la creşterea economică a României şi va consolida securitatea energetică a ţării.
Producţia din acest proiect este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a aproximativ 4,3 milioane de gospodării.
Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino şi Pelican Sud include 10 sonde, trei sisteme de producţie submarine şi reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla şi o staţie de măsurare a gazelor.
Prima producţie este estimată în 2027. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140.000 bep/zi), timp de circa zece ani.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

1 comentarii

postat de macarie banu Miercuri, 21 Iunie 2023 16:16 89.137.225.*** Link la comentariu

pai da....OMV Petrom(Austria) si restul tocmai ce au "descoperit" zacaminte imense de gaz undeva prin Oltenia parca....asa,acum s-au hotarat sa exploateze si pe cele din Marea Neagra in timp ce rafinaria de la Midia iarasi arde.....a doua oara in cateva luni deja. Sa fie doar asa.....un "accident"?.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.