„Rambo” de la Ploiești nu poate fi capturat
Primăria Ploieşti a anunţat, miercuri, că ursul văzut în repetate rânduri în oraş nu a fost încă prins, fiind luate mai multe măsuri pentru capturarea animalului, transmite Agerpres. Presa locală critică "haosul general" al operațiunilor de căutare, dat fiind că de mai bine de trei săptămâni prezența ursului a fost semnalată în apropiere sau chiar în oraș. Pentru că a reușit să scape neprins, presa și localnicii l-au poreclit "Rambo", scrie G4Media.ro. Conform unui comunicat transmis de Primăria Ploieşti, ursul a fost văzut în zonele Vega şi Mihai Bravu din municipiul Ploieşti, primarul Andrei Volosevici convocând echipa de intervenţie. "Menţionăm faptul că autorităţile locale monitorizează în continuare această situaţie, prin stabilirea de puncte fixe de observare şi patrulare în zonele în care ursul a fost semnalat, prin montarea a trei camere de supraveghere video şi prin monitorizarea cu dronă, de două ori pe zi. De asemenea, a fost instalată şi o cuşcă pentru capturarea exemplarului. Totodată, echipaje ale Poliţiei Locale Ploieşti şi IPJ Prahova monitorizează, alternativ, zonele sus indicate, la interval de o jumătate de oră", arată sursa citată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.