Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Creșterile salariale din Educație ar putea întârzia

"Programul de lucru stabilit iniţial privind Legea salarizării în domeniul bugetar pare a fi puţin blocat, iar dacă se întârzie prea mult riscăm să intrăm în criză de timp şi să nu se aplice la 1 ianuarie", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", Anton Hadăr. El a menţionat că sindicatele au trimis la Ministerul Muncii varianta lor privind salarizarea din învăţământ. "Aşteptăm stabilirea grilei finale. (...) Au fost şi motive, să spun aşa, s-a schimbat ministrul, a venit un ministru nou, sunt probleme şi la pensii, că şi acolo trebuie făcută o lege, dar aşteptăm să ne cheme. Nu înseamnă că nu ne vor chema, dar dacă vor scoate legea prea târziu, asta e temerea noastră, este foarte posibil ca la 1 ianuarie să nu se aplice. Este un articol acolo care prevedea ca la 1 ianuarie salariaţii din Educaţie să beneficieze de o creştere de 50% a diferenţei dintre viitoarea lege, la care lucrăm noi, şi legea actuală", a precizat Hadăr, reprezentant al angajaţilor din învăţământul superior. Acesta a menţionat că nu sunt luate în calcul acţiuni de protest. "Ne-ar părea tare rău să ajungem într-o situaţie în care să se reia protestele", a mai spus el.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Cd Vineri, 18 August 2023 16:41 89.137.229.*** Link la comentariu

Felicitări pt articol, felicitări ca ne-ati anunțat din timp. Eu unul vreau sa merg la deschidere. Mereu citesc articole cu evenimente după ce s'au produs. Dar iată ca de fata asta ați scris la vreme!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.