Cresc accizele la energie, tutun, alcool şi cafea – urmează scumpiri
Anul viitor, accizele vor fi calculate la un curs de 4,3001 lei/euro, anunţat ieri de Banca Centrală Europeană, rata de schimb fiind cu 0,8 la sută mai mare faţă de cea utilizată anul acesta, de 4,2655 lei/euro. Accizele sunt plătite în prezent pentru producţia de alcool şi băuturi alcoolice, tutunul prelucrat, produse energetice şi cafea. În urma creşterii nivelului accizelor sunt aşteptate şi creşteri ale produselor din categoriile menţionate.
Nivelul accizei în lei este stabilit, potrivit Codului Fiscal, prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar anunţat de BCE pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent.
Încasările din accize la bugetul general consolidat au urcat în primele opt luni cu 16,2 la sută, la 12,46 miliarde lei. Ponderea accizelor în total venituri este de peste zece la sută.
Pentru anul viitor, Guvernul mizează pe venituri din accize de 21,75 miliarde de lei, cu opt la sută peste estimarea din acest an. La acest nivel, creşterea cursului echivalează cu încasări suplimentare de circa 175 milioane de lei la buget.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.